Roșiile s-au răspândit repede în anumite zone și extrem de greu în altele. Mult timp au fost cultivate exclusiv ca plante exotice ornamentale.
Roșiile de atunci erau mai mici, aveau un gust ierbos și erau considerate toxice, chiar și de specialiști.
Numele botanic, Lycopersicum, piersica-lup, atribuit de francezul Tournefort la sfârșitul anilor 1600, se baza pe credința populară că sunt otrăvitoare.
Primele roșii aduse în Europa erau... galbene și au prins excelent în climatul mediteraneean.
După numai 2 decenii de la introducerea lor, botanistul italian Pietro Andrea Mattioli a fost cel dintâi care a scris despre tomate, pe care le considera o nouă varietate de vinete.
Însă, 10 ani mai târziu, tot el le-a redenumit mere de aur, pomo d’oro, termen care și astăzi s-a păstrat în limba italiană.
În România tomatele au ajuns târziu, pe la mijlocul secolului XIX, avansând spre nord din Peninsula Balcanică, unde prinseseră mult mai devreme.
Întâi au fost adoptate și cultivate individual de fermieri și gospodăriile mici în sudul țării, mai ales în cadrul comunităților bulgărești.
Primul document scris în limba română ce pomenește roșiile este o scrisoare a lui Ion Ghica, la vremea aceea (1880) ambasador la Londra, în care îi descria prietenului său de o viață, Vasile Alecsandri, tomatele ornamentale.
Agricultura socialistă, prin politica înfrățirii între state, a încurajat importul de know-how din Bulgaria.
Cercetătorii românii s-au specializat la sud de Dunăre, la Plovdiv la sfârșitul anilor 50, iar primele exemplare de tomate adaptate pentru solurile românești au fost obținute din hibrizi aduși din Bulgaria.
Cea dintâi roșie hibridă românească considerată un succes, a aparținut cercetătorului Corneliu Petrescu, a fost creată în 1967 și s-a numit Export 2.
Mentalitatea medievală, menținută până târziu, considera că tomatele, asemeni mătrăgunei și altor plante orăvitoare, erau folosite de vrăjitoare în poțiuni magice și ritualuri de venerare a forțelor răului.
Chiar și în secolul XIX, regiuni din Europa și America de Nord păstrau o mare rezervă față de această plantă ”malefică”.
Istoria tomatelor s-a schimbat complet după 1897, anul în care conservele Campbell’s au fost introduse pe piața americană. Supa de roșii a fost produsul lor de top, care a ajutat la popularizarea acestei plante încă exotice pentru mulți.
În 1962, supa de roșii Campbell’s a intrat în istoria artelor datorită unor controversate lucrări semnate de Andy Warhol, devenind unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale pop-artului.
Nu este de vină nici solul, nici măcar faptul că sunt culese înainte de-a se coace complet și nici condițiile de depozitare pe vapoare transoceanice.
Motivul este manipularea genetică.
În urmă cu câteva decenii a fost descoperită o mutatie care le dădea tomatelor un roșu uniform și lucios. Mutatia respectivă a fost introdusă în toate soiurile comerciale pentru că le îmbunătățea aspectul și le creștea valoarea pe piață.
Dar acum câțiva ani s-a ajuns la concluzia că acea genă a frumuseții inhibă acțiunea unei alte gene responsabilă cu coacerea.
Avem roșii sclipitoare perfecte, dar prețul plătit a fost gustul și aroma lor.
Au vazut lumina zilei:
-1912: Vasile Copilu-Cheatră, poet, prozator român
-1916: Gregory Peck, actor american (d. 2003)
-1928: Ioan Ursu, fizician român (d. 2007)
-1932: Fănuș Neagu, scriitor român (d. 2011)
-1933: Romulus Vulpescu, poet, prozator, traducător român (d. 2012)
-1943: Victor Parhon, critic de teatru român (d. 2000)
-1950: Silviu Purcărete, regizor român de teatru și film
-1964: Marius Lăcătuș, fotbalist și antrenor român
-1980: Romulus Miclea, fotbalist român
Ne-au parasit:
-1943: Tony Bulandra, actor român (n. 1881)
-1996: Emilian Birdaș, episcop ortodox român (n. 1921)
